Modul de acces la secretul de stat
-
Accesul la secretul de stat este permis cu
respectarea principiului necesităţii de a lucra
cu informaţii atribuite la secret de stat
(Nomenclatorul funcţiilor).
-
Accesul cetăţenilor la secretul de stat se
perfectează (reperfectează) benevol în
condiţiile stabilite de Legea cu privire la
secretul de stat nr. 245-XVI din 27.11.2008 şi
Hotărîrea Guvernului nr.1176 din 22.12.2010.
-
Persoanele exprimă în scris consimţămîntul
pentru aplicarea măsurilor de verificare din
partea organelor competente;
-
Îşi asumă în scris obligaţia privind păstrarea
secretului de stat care le va fi încredinţat;
-
Sunt familiarizaţi de către Subdiviziunea de
protecţie, contra semnătură, cu normele ce
prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei
privind secretul de stat.
-
În scopul perfectării dreptului de acces la
secretul de stat, cetăţenii Republicii Moldova
completează Chestionarul de bază (forma nr.2
anexă la Hotărîrea Guvernului nr.1176 din
22.12.2010), şi prezintă 2 fotografii color de
mărimea 4,5 x 6 cm.
-
Pentru perfectarea dreptului de acces la
informaţiile cu gradul de secretizare “Strict
secret”şi “Secret”, concomitent cu Chestionarul
de bază se completează un Chestionar suplimentar
(forma nr.3, anexă la Hotărîrea Guvernului
nr.1176 din 22.12.2010).
-
Toate datele indicate de către cetăţean trebuie
să fie autentice. Subdiviziunea Resurse umane
confruntă informaţia indicată şi avizează
chestionarele.
-
Orice modificare ulterioară a datelor indicate
în Chestionarul de bază (suplimentar) se va
comunica neîntîrziat subdiviziunii resurse umane
sau persoanei responsabile de lucrul cu
personalul.
-
Subdiviziunea de protecţie din cadrul
autorităţii publice sau al altei persoane
juridice care perfectează dreptul de acces la
secretul de stat verifică prezenţa sau lipsa
circumstanţelor prevăzute în articolul 25
alineatul (1) literele a), d), e) şi h) din
Legea cu privire la secretul de stat nr. 245-XVI
din 27.11.2008. În acest sens, pot fi solicitate
actele confirmative necesare.
-
Pentru aplicarea măsurilor de verificare,
autoritatea publică sau altă persoană juridică
va înainta Serviciului de Informaţii şi
Securitate o solicitare motivată (forma nr.5,
anexă la Hotărîrea Guvernului nr.1176 din
22.12.2010), în scopul iniţierii măsurilor de
verificare privind existenţa sau lipsa
circumstanţelor prevăzute în articolul 25
alineatul (1) literele b),c), f), g), i), j) şi
k) din Legea cu privire la secretul de stat nr.
245-XVI din 27.11.2008.
-
Solicitarea va fi însoţită de Chestionarul de
bază, după caz, Chestionarul suplimentar şi
Lista rudelor şi persoanelor apropiate, întocmit
potrivit modelului din forma nr.6 (anexă la
Hotărîrea Guvernului nr.1176 din 22.12.2010),
care include: tata, mama, fraţii, surorile,
copiii care au împlinit vîrsta de 16 ani, soţia
(soţul), fosta soţie (fostul soţ), concubinul
(concubina), cumnaţii (cumnatele). La prima
poziţie din Lista rudelor şi persoanelor
apropiate, se indică angajatul supus măsurilor
de verificare.
-
Procedura de verificare în vederea acordării
accesului la secretul de stat are drept scop
identificarea riscurilor de securitate, aferente
gestionării informaţiilor secrete.
-
Măsurile de verificare urmează a fi efectuate de
către Serviciul de Informaţii şi Securitate în
termen de o lună de la data primirii solicitării
autorităţii publice sau al altei persoane
juridice, numărul acestora fiind direct
proporţional gradului de secretizare a
informaţiilor la care va avea acces persoana.
-
În baza rezultatelor măsurilor de verificare,
Serviciul de Informaţii şi Securitate formulează
concluzia cu privire la posibilitatea sau
imposibilitatea de a acorda cetăţeanului dreptul
de acces la secretul de stat (forma nr.7, anexă
la Hotărîrea Guvernului nr.1176 din 22.12.2010).
-
În termen de 5 zile de la primirea concluziei
Serviciului de Informaţii şi Securitate,
conducătorul autorităţii publice sau altei
persoane juridice va adopta decizia (ordin) cu
privire la acordarea dreptului de acces la
secretul de stat şi va elibera autorizaţia de
acces de forma corespunzătoare (forma nr.8,
anexă la Hotărîrea Guvernului nr.1176 din
22.12.2010) sau va refuza acordarea dreptului de
acces la secretul de stat.
-
În decizie se va indica: forma de acces la
secretul de stat, termenul pentru care se
perfectează, numele, prenumele, funcţia
cetăţeanului căruia, se acordă dreptul de acces
la secretul de stat, cuantumul compensaţiei
stabilite în legătură cu îndeplinirea lucrărilor
ce prevăd accesul la secretul de stat.
-
Imediat după primirea concluziei pozitive a
Serviciului de Informaţii şi Securitate şi pînă
la adoptarea deciziei cu privire la acordarea
dreptului de acces la secretul de stat,
cetăţeanul este familiarizat, contra semnătură,
de către Subdiviziunea de Protecţie cu
dispoziţiile legale privind protecţia secretului
de stat şi limitarea unor drepturi ale acestuia
în legătură cu accesul la secretul de stat,
precum şi cu normele ce prevăd răspunderea
pentru încălcarea legislaţiei cu privire la
secretul de stat şi semnează angajamentul de
confidenţialitate (forma nr.4, anexă la
Hotărîrea Guvernului nr.1176 din 22.12.2010).
-
Şeful Subdiviziunii de protecţie va asigura
evidenţa strictă a tuturor cetăţenilor cărora
le-a fost perfectat dreptul de acces la secretul
de stat şi a autorizaţiilor de acces eliberate
în Registrul de evidenţă privind accesul la
secret de stat (forma nr.11, anexă la Hotărîrea
Guvernului nr.1176 din 22.12.2010).
-
Despre eliberarea autorizaţiei de acces la
secretul de stat va fi informat Serviciul de
Informaţii şi Securitate (forma nr.12, anexă la
Hotărîrea Guvernului nr.1176 din 22.12.2010). La
scrisoarea de informare se va anexa Fişa de
evidenţă a persoanei care dispune de acces la
secret de stat (forma nr.13, anexă la Hotărîrea
Guvernului nr.1176 din 22.12.2010).
-
În cazuri excepţionale, determinate de situaţii
de criză, calamităţi sau evenimente
imprevizibile, conducătorul autorităţii publice
sau al altei persoane juridice poate acorda
acces temporar anumitor cetăţeni care nu deţin
autorizaţie de acces, cu condiţia asigurării
unui sistem corespunzător de evidenţă.
-
Cetăţenii care primesc dreptul de acces temporar
la informaţiile atribuite la secret de stat vor
semna angajamentul de confidenţialitate, iar
informaţia despre aceştia va fi comunicată
Serviciului de Informaţii şi Securitate, în cel
mai scurt timp posibil, pentru efectuarea
măsurilor de verificare, conform procedurii
stabilite.
-
Reperfectarea dreptului de acces la secretul de
stat se efectuează în cazul:
-
expirării termenului pentru care a fost
perfectat acest drept;
-
perfectării unei alte forme de acces la
secret de stat în legătură cu
necesitatea de a lucra cu informaţii
atribuite la secret de stat cu un grad
mai înalt de secretizare.
-
La reperfectarea dreptului de acces de aceeaşi
formă în legătură cu expirarea termenului
acestuia, pe autorizaţia veche se va aplica
menţiunea privind prelungirea termenului de
valabilitate cu indicarea termenului nou.
-
Dreptul de acces la secretul de stat se suspendă
sau încetează în conformitate cu prevederile
articolului 27 din Legea cu privire la secretul
de stat nr. 245-XVI din 27.11.2008, la decizia
persoanei cu funcţii de răspundere împuternicită
să adopte decizia cu privire la acordarea
acestui drept. Autorizaţia de acces se distruge
în baza unui proces-verbal.
-
Termenul pentru care a fost suspendat dreptul de
acces la secretul de stat nu prelungeşte
termenul de valabilitate al autorizaţiei de
acces la secretul de stat.
-
Faptul suspendării, încetării valabilităţii,
distrugerii autorizaţiei de acces se consemnează
în Registrul de evidenţă privind accesul la
secretul de stat.
-
Prelungirea termenului de valabilitate,
suspendarea sau încetarea valabilităţii
autorizaţiei de acces la secretul de stat se
comunică Serviciului de Informaţii şi
Securitate, în modul stabilit în forma nr.12
(anexă la Hotărîrea Guvernului nr.1176 din
22.12.2010).